Astăzi vreau să aduc în discuție o triadă care are un impact foarte mare asupra mecanismului de a face alegeri alimentare. Cu alte cuvinte, vorbim despre învățare, dopamină și schimbare în contextul alegerilor alimentare (inconștiente).
Te-ai întrebat până acum ce înseamnă schimbarea pentru creierul nostru și de ce este atât de important să înțelegem asta, dincolo de conceptul în sine?
Te invit să privești schimbarea nu doar ca pe un concept abstract, ci ca pe acel ceva care, de foarte multe ori, ne împiedică să ajungem acolo unde ne dorim, să ne împlinim obiectivele și visele, să ne respectăm angajamentele față de noi înșine și față de cei din jurul nostru. Incapacitatea de a îmbrățișa schimbarea ne poate împiedica să ajungem la greutatea dorită sau la un stil de viață care să se alinieze cu valorile noastre.
Dar totuși, cum traducem și înțelegem această schimbare?
Pentru a înțelege mai bine schimbarea, vreau să te invit să îți imaginezi că mintea ta este un labirint cu multe trasee (străduțe, căi și poteci), care arată cam așa 👇
Labirint 👉 Trasee 👉 Recompensă 👉 Dopamină
Labirintul – Așadar, imaginează-ți că mintea ta este acest labirint complex cu multe căi și poteci. În fiecare zi, ai urmat aceleași trasee bine cunoscute pentru a ajunge la diverse destinații, cum ar fi bucătăria pentru gustările tale preferate sau canapeaua pentru a te relaxa. Aceste trasee sunt bine marcate și foarte familiare, făcându-le ușor de parcurs fără a te gândi prea mult.
Traseele bătătorite – Aceste trasee familiare reprezintă alegerile, preferințele alimentare și obiceiurile tale alimentare. De fiecare dată când alegi să mănânci o prăjitură sau să bei o băutură carbogazoasă, urmezi un traseu bine definit în labirintul tău mental. Aceste căi devin din ce în ce mai ușor de urmat cu fiecare repetare, până când devin trasee bătătorite, rapide și fără obstacole.
Recompensa – La finalul fiecărui traseu bătătorit se află, fără doar și poate, recompensa. Creierul nostru are nevoie de recompense, se hrănește cu ele, este dependent de ele. Nu ne-am da jos din pat pentru a trăi o nouă zi dacă nu am avea din asta cel puțin o recompensă. Nu am merge la job fără recompensă. Nu am face absolut nimic în viața noastră fără a exista un minim de recompensă. De orice tip.
Cum simte creierul recompensa? Prin secreția de dopamină. Acesta fiind unul dintre principalii neurotransmițători implicați în mecanismul de recompensare al creierului. Ea este eliberată atunci când facem ceva ce ne face plăcere, cum ar fi să mâncăm alimentele preferate sau să realizăm o activitate care ne aduce satisfacție.
Secreția de dopamina este cea care ne motivează să repetăm comportamentele care ne aduc plăcere, consolidând astfel acele trasee bătătorite în creierul nostru.
Procesul de învățare – În esență, acesta este procesul prin care, creierul nostru, învață. Învățarea este procesul prin care creierul nostru formează noi conexiuni neuronale și consolidează aceste conexiuni prin repetare și recompensă. Atunci când învățăm ceva nou sau adoptăm un nou obicei, creierul nostru trece printr-o perioadă de adaptare în care se formează noi sinapse. Aceste noi sinapse devin mai puternice și mai eficiente cu fiecare repetare, iar dopamina joacă un rol crucial în acest proces, consolidând acele comportamente care ne aduc plăcere și recompensă.
Să ne imaginăm acum că, în viața ta apare nevoia sau chiar necesitatea de o schimbare.
Îți dorești să schimbi ceea ce mănânci, când mănânci, cât mănânci și tot așa. Dar, mai ales, îți dorești să nu mai mănânci atât de multe dulciuri, paste, pizza sau sucuri carbogazoase. Sau orice alt aliment despre care știi sigur ca nu-ți face bine.
(ACELAȘI) Labirint 👉 (NOI) Trasee 👉 Recompensă 👉 Dopamină
Schimbarea pentru creierul nostru poate fi comparată cu reconfigurarea unui labirint pe care l-am parcurs de nenumărate ori.
Adică, creierul este nevoit/ forțat să treacă printr-un nou proces de învățare.
Cu alte cuvinte, creierul trebuie să se dezvețe de ceea ce a învățat anterior, să nu se mai bucure de recompensele primite până atunci și să învețe alte trasee care vin la pachet cu alte recompense.
Reconfigurarea labirintului – Acum, imaginează-ți că decizi să schimbi obiceiurile tale alimentare și vrei să renunți în a consuma anumite alimente, de exemplu să renunți la consumul zilnic de zahăr.
Este ca și cum ai încerca să creezi noi trasee în labirintul tău.
La început, aceste noi căi sunt neclare, înguste și pline de obstacole. Trebuie să depui mult efort pentru a le crea și a le parcurge, deoarece nu sunt la fel de bine definite ca vechile trasee.
În mod natural sau automat, apare rezistența la schimbare. Creierul tău, asemenea unei persoane care a parcurs același labirint ani de zile, va prefera întotdeauna căile bătătorite și familiare, deoarece acestea necesită mai puțină energie și sunt mai previzibile. Reconfigurarea labirintului este percepută ca fiind dificilă și consumatoare de energie, de aceea creierul rezistă schimbării.
Crearea de noi trasee – Cu fiecare alegere nouă și fiecare zi în care urmezi noile căi, acestea devin puțin mai clare și mai ușor de parcurs. După un timp, noile trasee devin la fel de bătătorite și familiare ca cele vechi. Creierul tău începe să accepte noile obiceiuri ca pe noile rute preferate în labirintul său, iar rezistența la schimbare dispare treptat.
Tot acest proces reprezintă, un nou proces de învățare al creierului.
Fac o acțiune nouă (aleg diferit felul de mâncare) – simt recompensa (la nivel de creier reprezentată de secreția de dopamină). Deoarece dopamina mă face să mă simt foarte bine, acest lucru reprezintă un mesaj pentru pentru creier că am făcut ceva bun. Și, dacă această acțiune m-a făcut să mă simt atât de bine, creierul înțelege că trebuie să repete această acțiune.
Una din legile ascunse ale minții noastre subconștiente este
Balanța PLĂCERE-NEPLĂCERE
Creierul nostru face orice pentru a ne îndepărta de neplăcere și a ne duce către plăcere, în orice context și situație. Tot ceea ce ne provoacă neplăcere ne face să ne îndepărtăm și tot ceea ce ne provoacă plăcere ne face să ne simțim atrași, ca de un magnet.
Înțelegi acum de ce suntem atrași, peste puterea noastră de voință, de anumite alimente? Pentru că plăcerea pe care o declanșează în interiorul nostru a creat în timp acele trasee bătătorite, care s-au hrănit cu multă secreție de dopamină. Înțelegi acum de ce nu este vorba despre voință și ambiție atunci când vine vorba despre alegerile alimentare?
Cheia în reconfigurarea traseelor labirintului este RECOMPENSA.
Însă, ce te faci, de exemplu, atunci când recompensa însăși reprezintă acel ceva pe care tu vrei să-l schimbi pentru a reconfigura traseele? Cum ar fi, de exemplu, consumul de dulce sau de pâine sau de sucuri?
Exercițiu practic.
Acum, te invit să aduci aceste informații în practica ta zilnică, adică în viața ta.
Gândește-te la acele alimente despre care știi deja că nu sunt neapărat foarte sănătoase (dulciuri, făinoase, băuturi carbogazoase, fast food, etc.), dar pe care le consumi automat (pentru că pur și simplu îți vine și nu te poți abține).
Conectează-te la acest labirint cu toate traseele lui, deja creat în mintea ta.
Care sunt acele alimente pe care tu le consumi și care, în timp, ți-au devenit recompense?
Dar, gândește-te la ele dincolo de plăcerea de moment pe care ți-o oferă. Gândește de la un nivel superior al tău, știi că aceste alimente nu sunt neapărat cele mai sănătoase și ai vrea să nu le mai poftești, să nu mai tânjești după ele. Să nu mai simți această atracție fată de ele.
Schimbarea pentru creierul nostru este ca și cum am reconfigura un labirint pe care l-am parcurs de nenumărate ori. Este dificil și necesită efort la început, deoarece preferăm traseele familiare și bine definite. Însă, atunci când înțelegi aceste subtilități și pui în practică instrumentele potrivite, noile căi devin la fel de familiare și de ușor de urmat, transformând schimbarea într-o parte naturală a vieții noastre.
Acesta este scopul pentru care am creat Provocarea de 21 de zile. Sugar Free Women.
Pentru că îmi doresc să te ajut și pe tine, să te sprijin și să îți arăt cum poți să schimbi recompensele alimentare (dulci) care, până acum ți-au produs plăcere maximă dar, în paralel ți-au sabotat greutatea și sănătatea, cu alte recompense, mult mai benefice. Care să îți spijine cu adevărat corpul, creierul, greutatea, sănătatea și starea de bine.
Pentru că, costul recompenselor dulci îl plătești de fapt cu zile, luni și chiar ani din viață. Adică un preț foarte mare pentru câteva clipe de plăcere.
Ce zici? Vrei să te alături acestei schimbării? Pe 1 august ai această oportunitate, să începi să îți înveți creierul cum să facă loc schimbării atunci când vine vorba despre alegerile alimentare. În special mă refer la alegerile care au legatură cu atracția față de zahăr.
În 21 de zile vei învăța și exersa alături de mine pașii schimbării astfel încât, creierul tău să accepte cu ușurință această schimbare.
Citește toate detaliile despre Sugar Free Women, provocarea de 21 de zile care te ajuta sa creezi noi trasee în labirintul minții tale. Mai sunt 2 zile în care te poți înscrie.
P.S. Mi-ar plăcea să aflu într-un comentariu care este părerea ta legată de acest subiect.
Și, dacă ți-a plăcut acest articol, te invit să-l împărtășești și cu prietenii tăi. Nu știi cum anume, când și sub ce formă, un simplu share poate ajuta pe cineva💜
Sper să te văd și pe tine în grupul cu care încep să lucrez pe 1 august.
Cu tot dragul,
Anca
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.