Postul intermitent. Instrument puternic de ardere a grăsimii corporale

Indiferent dacă dorești să îți diminuezi procentul de grăsime corporală sau să îți îmbunătățești starea de sănătate, astăzi îți voi vorbi despre un instrument extrem de puternic: POSTUL INTERMITENT.

Din experiența personală îți împărtășesc faptul că eu aplic cu succes postul intermitent în programele mele de Psiho-Dietă (metoda pe care am creat-o pentru schimbarea definitivă a obiceiurile alimentare astfel încât să ajungi la greutatea ta optimă), iar rezultatele clienților mei în arderea grăsimilor sunt spectaculoase.

Atenție! Nu este vorba despre perioade lungi în care să stai nemâncată, ci despre faptul că, treptat, începi să prelungești timpul dintre cină și micul dejun, astfel încât corpul tău să se obișnuiască progresiv cu acest program de mese.

Înainte de a-ți povesti despre beneficiile pe care le poți aduce sănătății tale dacă te folosești de postul intermitent, dă-mi voie să-ți spun că acest tip de post a fost demonstrat, din punct de vedere științific, prin numeroase studii de specialitate, iar beneficiile lui deja nu mai pot fi contestate.

Deși poate părea contraintuitiv, perioadele de repaos digestiv, adică „a nu mânca”, reprezintă o terapie excelentă de vindecare. De fapt, în mod natural, atunci când suntem bolnavi, senzația de foame ne dispare.

La fel se întâmplă și în cazul animalelor care, instinctiv, atunci când sunt bolnave, nu mănâncă. Dacă ai copii, cu siguranță știi că atunci când sunt bolnavi, când au febră, când au un disconfort fizic, refuză cu desăvârșire să mănânce.

Probabil te întrebi de ce se întâmplă acest lucru, nu? Pentru că corpul nostru știe instinctiv ce să facă în orice situație cu care se confruntă. Atunci când nu mâncăm, ne vindecăm la nivel fizic, mental și spiritual și ne regenerăm la nivel celular. Atunci când nu mănânci, corpul tău se repară, se regenerează, se vindecă.

Sănătatea este holistică, ceea ce înseamnă că corpul, emoțiile, mintea și spiritualitatea sunt conectate. Acumularea de grăsimi excesive nu este sănătoasă și este, de obicei, cauzată de dezechilibre interne de sănătate care, la rândul lor, provin din obiceiuri alimentare nesănătoase.

Atunci când corpul tău nu se află în starea de homeostază (starea de echilibru), cu siguranță și emoțiile, mintea, dar și legătura cu sinele tău sunt afectate, de asemenea.

A fi supraponderală sau a fi „durdulie”, „pufoasă”, „grăsuță” sau orice alte etichete ai mai auzit până acum se află în strânsă legătură cu predispoziția la diabet, boli de inimă, insomnie, dureri articulare, inflamații, tensiune arterială, colesterol, probleme la nivelul sistemului digestiv, dezechilibre hormonale… Și toate aceste patologii sunt direct legate de ceea ce mâncăm sau nu mâncăm. 

Din păcate, am remarcat faptul că în conștiința colectivă (în special la femei) există anumite convingeri, greșite de altfel, că:

  • „este normal să te îngrași după o anumită vârstă” – NU. NU ESTE NORMAL.
  • „este normal să fii plinuță, că doar ai născut de 2 ori” – NU. NU ESTE NORMAL.
  • „este normal să nu mai fii atât de sănătoasă după X ani” – NU. NU ESTE NORMAL.
  • „este normal să te doară ceva mereu – fie că e capul, fie că e stomacul, fie că sunt articulațiile” – NU. NU ESTE NORMAL.

După cum observi, nu este normal nimic din toate astea. Atâta timp cât te îngrijești și esti conștientă că hrana cu care te alimentezi este primul pas către conservarea sănătății tale, nimic din cele de mai sus nu este „normal”.

Dacă, de exemplu, după o anumită vârstă te-ai îngrășat și nu mai poți reveni la greutatea optimă pentru tine, nu este din cauza faptului că nu mai ai 20 de ani, ci 40 sau 50, ci din cauza faptului că în organismul tău există anumite dezechilibre și metabolismul tău nu mai funcționează la capacitate maximă. Un organism sănătos are un metabolism care reușește, după fiecare masă, să realizeze toate procesele interne necesare funcționării optime: să metabolizeze toate alimentele care intră în corp (digestia, asimilarea și hrănirea celulară) și să elimine ce nu mai este folositor.

Așadar, pentru activarea metabolismului și încetinirea procesului de îmbătrânire celulară, îți recomand să introduci în practica obiceiurilor tale alimentare POSTUL INTERMITENT.

Beneficii ale postului intermitent

În timpul postului intermitent, corpul nu încetează să se hrănească, ci se hrănește cu propriile rezerve (inclusiv rezervele de grăsime) și își direcționează energia către procesele de vindecare: regenerare și curățare.

De aceea, nu este important doar să mănânci echilibrat și să ai o dietă zilnică sănătoasă, care să te hrănească și să genereze cel mai mic consum de deșeuri și energie, dar și îi dai timp corpului să se odihnească (și asta nu doar când dormi).

Dacă organele tale interne sunt ocupate mereu cu funcția digestivă pentru că tu ronțăi mereu câte ceva (ori de teamă să nu-ți fie foame, ori pentru că corpul sau mintea te trimit mereu la frigider), ceea ce se întâmplă este că corpul nu are niciodată timp sau energie pentru a se purifica și a se regenera. Mai mult decât atât, mintea ta nu reușește niciodată să gândească clar, să ai acea claritate mentală, de care avem cu toții nevoie, și nici nu reușești să îți gestionezi emoțiile sau să te conectezi la sinele tău interior.

În plus, atunci când mănânci, îți supraîncarci sistemul digestiv, producând inflamație (și consecințele patologiilor asociate) la ficat, care se ocupă de filtrarea substanțelor toxice și a pancreasului, generând insulină pentru a controla nivelul zahărului din sânge.

Și această suprasarcină produce îmbătrânire celulară, leziuni la rinichi, leziuni neuronale, diabet, inflamație, boli cronice, hormonale… 

Postul încetinește procesul de îmbătrânire, deoarece prelungește viața celulelor din corp. De fiecare dată când mănânci o masă, nivelurile de IGF-1 (factor de creștere a insulinei) cresc, dând astfel naștere la multiplicarea celulelor, ducând la îmbătrânirea celulelor.

De asemenea, în timpul postului generezi flexibilitate metabolică, adică capacitatea de a utiliza atât glucoza, cât și grăsimile ca și combustibil energetic și, astfel, corpul tău va deveni mult mai eficient în arderea grăsimilor din dotare.

Prin urmare, cheia este să ai un stil de viață funcțional, adaptat fiziologiei tale, astfel încât corpul tău, care este perfect, să poată reveni la echilibru și homeostazie și, prin urmare, la starea naturală de sănătate și vitalitate, așa cum a fost el construit.

Ținând cont de toate aceste aspecte, pentru a-ți ajuta corpul să revină la acel echilibru homeostazic, postul intermitent este un instrument extraordinar de puternic. Partea frumoasă este că e și ușor de implementat și flexibil .

Prin urmare, beneficiile pe care le vei experimenta în momentul în care vei începe să practici postul intermitent sunt:

  • Vindecarea și regenerarea celulară;
  • Curățarea corpului de deșeuri și toxine;
  • Mai multă energie vitală;
  • Arderea grăsimilor în exces;
  • Reducerea markerilor inflamatori;
  • Îmbunătățirea relației cu mâncarea (anxietate, pofte…);
  • Mai multă sațietate și mai puțină foame;
  • Flexibilitate metabolică;
  • Longevitate;
  • Îmbunătățirea sistemului imunitar;
  • Îmbunătățirea rezistenței la insulină;
  • Autofagie sau reciclare celulară;
  • Claritate mentală.

Cum faci trecerea către postul intermitent

Ca orice schimbare pe care vrei să o faci în stilul tău alimentar și de viață, recomandarea mea este să începi treptat, astfel încât corpul tău (dar și mintea) să se obișnuiască cu el și să nu generezi un stres suplimentar organismului.

Dacă, de exemplu, în prezent ai 5 sau 6 mese (principale și gustări), poți începe prin reducerea la 3 mese, timp de 1 săptămână. Apoi, poți prelungi perioada de post peste noapte, luând cina cu o oră mai devreme față de cum erai obișnuită și luând micul dejun cu o oră mai târziu, până la atingerea perioadei de post intermitent în care vei avea o fereastră de post de 16 ore fără a consuma nici un aliment. 

Ținând cont de faptul că, din cele 16 ore în care ai repaos digestiv, 7 – 9 ore dormi (poate nu o faci, însă e ideal pentru organism), iată că nu este atât de greu să implementezi postul intermitent.

Post intermitent (model)

  • Masă principală la 12:00;
  • Masă principală la 20:00;
  • Post de la 20:00 la 12:00.

De asemenea, poți începe prin introducerea postului intermitent două sau trei zile pe săptămână, vezi cum te simți și apoi, cu pași mici, te îndrepți către un obicei zilnic.

Ce pot consuma în orele de post intermitent

În timpul postului poți bea:

  • apă, ideal ar fi filtrată, astfel încât să poată îndeplini corect funcția de purificare intracelulară;
  • suc de lămâie;
  • ceaiuri din plante;
  • supă de oase (este ideală deoarece este foarte bogată în minerale).

Îmi va fi foame?

La nivel fiziologic, corpul tău se află în faza de purificare de la 20:00 la 12:00, deci nu ar trebui să consumi nimic solid în acest interval deoarece întrerupi această fază. În momentul în care mănânci (orice), corpul tău își reia funcția digestivă.

Și atunci de ce îmi este totuși foame? Iată 3 dintre motive:

  • Primul lucru la care îți recomand să te gândești este că, de fapt, nu îți este foame fizic, că se activează anxietatea legată de mâncare;
  • Un alt aspect important pe care să îl ai în vedere este că foamea are de-a face cu dezechilibrele hormonale (cauzate de consumul de alimente procesate) și cu fluctuațiile de insulină din organism;
  • Un alt motiv este o chestiune de obiceiuri. Unul dintre hormonii implicați în apariția senzației de  foame este GRELINA. În momentul în care ajungi la o anumită oră și corpul tău este obișnuit la acea oră să mănânce, grelina, hormonul foamei, crește fix în acel moment. Ca să schimbi producerea automată de grelină la o anumită oră, este suficient să faci ceea ce ți-am recomandat mai sus: să „împingi” prima masă a zilei cu câteva ore și/sau să iei cina mai devreme (măcar cu o oră).

În ce cazuri nu este recomandat postul intermitent?

  • În cazul în care știi că ai anumite tulburări de alimentație;
  • Daca ești însărcinată sau alăptezi;
  • Dacă iei medicamente care depind de alimentele consumate;
  • Dacă ești predispusă la hipoglicemie;
  • Dacă nu crezi în acest proces și nu dorești să îți îmbunătățești sănătatea celulară.

Dacă ceea ce am scris mai sus rezonează cu tine și îți dorești toate aceste beneficii (vrei să integrezi postul intermitent ca instrument de vindecare celulară, dar și alte tehnici care te conduc garantat către arderea accelerată a grăsimilor), te invit să te înscrii în Programul de Psiho-Dietă, program în care vom lucra împreună ca să înveți ce să mănânci, cum să mănânci și când să o faci – ca să arzi grăsimea corporală, dar, mai ales, cum să îți îmbunătățești relația personală pe care o ai cu mâncarea, astfel încât toate acestea să devină aliatul sănătății și al siluetei tale.

Să auzim doar de bine,

Cu drag,

Anca♥

Articole asemănătoare

Ce câștigi dacă renunți 21 de zile la zahăr?

Știai că renunțarea la consumul de zahăr timp de 21 de zile îți poate aduce beneficii vizibile pentru sănătate dar și pe cântar? Iată 10 dintre aceste beneficii: 1. Vei pierde în greutate: Reducerea consumului de zahăr duce la scăderea consumului de

Vezi articol...

Învățarea, dopamina și schimbarea.

Astăzi vreau să aduc în discuție o triadă care are un impact foarte mare asupra mecanismului de a face alegeri alimentare. Cu alte cuvinte, vorbim despre învățare, dopamină și schimbare în contextul alegerilor alimentare (inconștiente). Te-ai întrebat până acum ce

Vezi articol...

ABONEAză-te la newsletter

Ai găsit piesa lipsă din puzzle-ul slăbitului? 🧠
Dacă nu, sunt aici să te ajut 💜

E-Book Gratuit